Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Conferințele Părintelui Constantin Necula, la Arad

Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Aradului s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru conferința de luni seara (21 noiembrie 2016) a Părintelui Constantin Necula. Cei prezenți s-au bucurat de prezența, expunerea și de dialogul cu invitatul atât de mult așteptat de bunici, părinți, tineri și copii din județul Arad, dar și din participanți veniți din Timișoara, Oradea și Deva.

Părintele Constantin a subliniat, printre multe altele, faptul că mărturisirea Cuvântului lui Dumnezeu poate astăzi să întâlnească închidere și refuz, moduri de a gândi și de a trăi care sunt depărtate de căutarea lui Dumnezeu și a adevărului. Omul contemporan este adesea încurcat și nu reușește să găsească răspuns la atâtea întrebări care-i agită mintea sa cu referință la sensul vieții și la problemele care locuiesc în adâncul inimii sale. Omul nu poate eluda aceste întrebări care ating semnificația despre sine și a realității, nu poate trăi într-o singură dimensiune! În schimb, adesea este îndepărtat de căutarea esențialului în viață, în timp ce îi este propusă o fericire efemeră care mulțumește pentru un moment, dar lasă, foarte repede, tristețe și insatisfacție. Lumea de astăzi are nevoie de persoane care să vestească și să mărturisească faptul că Iisus Hristos ne învață arta de a trăi, drumul adevăratei fericiri, bucuria de a fi creștin, pentru că El însuși este drumul vieții; persoane care să aibă ele însele înainte de toate privirea îndreptată spre Iisus, Fiul lui Dumnezeu: cuvântul vestirii trebuie să fie mereu cufundat într-un raport intens cu El, într-o intensă viață de credință, fapte bune și rugăciune. Citiți în continuare

Comemorarea Victimelor Accidentelor Rutiere la Arad

Luni 21 noiembrie 2016, cu prilejul Zilei Mondiale a Comemorării Victimelor Accidentelor Rutiere, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, însoțit de un sobor de preoți, a săvârșit o slujbă de pomenire a acestora, în Catedrala arhiepiscopală din Arad.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de comemorare pentru victimele accidentelor de circulaţie privind pe cei decedaţi dar şi pe cei scăpaţi cu viaţă dar cu invalidităţi sau sub tratament la spitale sau la domiciliu. În acest cuvânt, Chiriarhul a arătat că „citirile biblice duminicale și de sărbători din această perioadă, constituie și temeiuri pentru întrajutorarea creștină sau asistența socială și medicală, praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului amintind de mijlocirea ei pentru toți, tocmai când, pe plan mondial, se are în vedere comemorarea  victimelor accidentelor rutiere.” Citiți în continuare

HRAMUL BISERICII VECHI A MĂNĂSTIRII HODOŞ-BODROG

În ziua praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică, 21 noiembrie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi pelerinilor de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, pentru a prăznui hramul bisericii celei vechi. Aceasta este cea mai veche construcţie din ansamblul mănăstiresc datând din a doua jumătate a sec. XIV, mai precis din anul 1370. Construcţia bisericii este executată în stil triconc  bizantin, stil răspândit în întregul Orient creştin, iar începând din sec. XIV şi în Ţările Române. Amintim şi faptul că două din bisericile mănăstirilor Sfântului Munte poartă acelaşi hram; lucru care ne îndreptăţeşte să evidenţiem legătura acestui străvechi aşezământ monahal din parte de Vest a ţării, cu lumea bizantină. Citiți în continuare

Slujire arhierească în Parohia Şimand

În Duminica a 26-a după Rusalii, 20 noiembrie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, din Parohia Şimand, dând curs invitaţiei părintelui paroh Gabriel Gosta. Din sobor, pe lângă părinţii slujitori din această parohie şi cele învecinate, a făcut parte şi părintele Petru Puşcaş, din Parohia Gyula, ca delegat al Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodocşilor Români din Ungaria. Citiți în continuare

Prezenţă arhierească la biserica din Parohia Mândruloc, în ajun de hram

În seara zilei de duminică, 20 noiembrie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din biserica cu hramul ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, a Parohiei arădene Mândruloc, răspunzând invitaţiei preotului paroh Flavius Ardelean. Chiriarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Taina Sfântului Maslu, după cum este tradiţia parohiei în ziua de ajun a hramului. La sfânta slujbă a participat mulţime de credincioşi. Citiți în continuare

Conferința „Veniți și vedeți!” a Părintelui Constantin Necula, la Arad

Părintele Constantin Necula va conferenția luni, 21 noiembrie 2016, la Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Aradului, ora 18.
„Veniți și vedeți!”. Acest cuvânt pe care Iisus îl adresează ucenicilor în căutare îl adresează și persoanelor de astăzi care sunt în căutare. În perioada Postului Nașterii Domnului dorim să-l rugăm pe Domnul Hristos pentru ca Biserica, în pofida propriilor sărăcii, să devină tot mai de recunoscut ca locuință a Sa. Îl rugăm pentru ca, în drumul spre casa Sa, să ne facă și pe noi tot mai văzători, pentru ca să putem spune tot mai autentic și într-un mod tot mai convingător: L-am găsit pe Acela pe care toată lumea îl așteaptă, pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel adevărat, dar și pe Omul Cel adevărat.
Arhim. Teofan Mada Citiți în continuare

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2016

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi Preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2016 în Patriarhia Română ca An al omagierii Educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox și comemorării Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti. Aceste două teme au o însemnătate deosebită pentru misiunea și lucrarea Bisericii în zilele noastre, reflectând două realități importante: mai întâi, este vorba de fenomenul secularizării societății contemporane, care prin contrast pune în evidență necesitatea formării spirituale a tinerilor şi orientarea lor spre însuşirea valorilor perene, prin intermediul și cooperarea dintre Familie, Biserică şi Şcoală; în al doilea rând, în anul 2016, s-au împlinit 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, teolog, tipograf, ctitor de lăcașuri de cult, personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi și înțelept Mitropolit al Țării Românești. Citiți în continuare

Preparandia din Arad, la cei 204 ani de la înființare

Ca în fiecare an, Școala lui Țichindeal, actualul Colegiu Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” din Arad, la data de 15 noiembrie sărbătorește ziua școlii, readucând în actualitate trecutul acestei instituții de prestigiu național, cu implicații majore în viața românilor din vestul țării. Și în acest an școala noastă a punctat acest moment prin mai multe acțiuni. Cea mai de seamă se leagă de sfințirea unui clopot care va anunța începutul și sfârșitul orele de curs. Slujba de sfințire a fost oficiată de preotul Gheorghe Gligor, fost cadru didactic al acestei școli și de preotul Călin Dragoș, fost elev al școlii și implicat în realizarea acestui proiect. La ceremonie au luat parte profesorii și elevii școlii în frunte cu directorul acesteia, prof. Sorin Haiduc care a și condus acțiunile prilejuite de ziua școlii, adăugându-se și reprezentanți ai ISJ Arad și ai Asociației „Preparandia” care a sprijinit financiar proiectul acesta. Clopotul a fost realizat în Germania, după metoda tradițională, utilizată de secole și poartă pe el chipul „seniorului școlii”, Dimitrie Țichindeal”, precum și efigia școlii, devenind astfel un simbol pentru Școală, o mărturie a noastră, a celor de azi, pentru viitor. Citiți în continuare

IPS Arhiepiscop Timotei prezent la Consiliul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad

În data de 15 Noiembrie, odată cu începerea Postului Nașterii Domnului, la invitația decanului Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarioan V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu”, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului a fost prezent la ședința Consiliului Facultății.

Pe ordinea de zi s-au aflat următoarele puncte: Informarea decanului; mulțumiri adresate ÎPS dr. Timotei Seviciu pentru sprijinul acordat în manifestările aniversare desfășurate; Restaurarea clădirii Facultăţii de Teologie (acoperişul clădirii, săli de curs, sala festivă, cabinete, curtea facultăţii, sala profesorală); Reamenajarea unui nou loc al bibliotecii facultăţii şi a sălii de lectură; Achiziţionarea de carte teologică şi reviste de specialitate pentru biblioteca facultăţii; Cercetarea ştiinţifică: Studia Doctoralia, Revista Teologia ( este cotată în ERICH PLUS), Anuarul facultăţii, Volumul de studii dedicat celor 25 de ani de învăţământ teologic la Arad; Concertul de colinde; Procesul de învăţământ. Exigenţe; Noile criterii CNADTCU; Întărirea  şcolii doctorale: Simpozionul Şcolii Doctorale; Simpozionul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, 08.12.2016; Diverse. Citiți în continuare