Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Hramul bisericii noi a Mănăstirii Hodoş-Bodrog

Sute de pelerini din împrejurimile Aradului, cu multă bucurie sfântă, au prăznuit  hramul bisericii noi a Mănăstirii Hodoş-Bodrog, în ziua Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor,  alături de vieţuitorii străvechii mănăstiri arădene Hodoş-Bodrog. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită în altarul de vară din incinta mănăstirii de un sobor condus de arhim. Nestor Iovan.

Cuvântul de învăţătură cu acest prilej a fost rostit de părintele Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului. Pentru început părintele a făcut o prezentare istorico-scripturistică a sărbătorii arătând importanţa duhovnicească a acestei duminicii. După aceea a vorbit despre revărsarea limbilor de foc ceresc peste Sfinţii Apostoli,  umplându-i de o strălucitoare lumină şi mult curaj, încât din oameni simpli şi pescari, nepricepuţi în lucrurile lui Dumnezeu şi fricoşi, s-au schimbat până în starea de a nu-i putea recunoaşte. De asemenea, părintele a arătat conlucrarea şi opera dumnezeiască a Sfântului Duh, Care lucrează şi se manifestă neschimbat şi astăzi în lume. Prezenţa Duhului Sfânt în viaţa Bisericii se manifestă prin harul sfinţitor pe care-l revarsă prin mijlocirea Sfintelor Taine şi ierurgii. Citiți în continuare

Delegația Patriarhiei Române a plecat la Sfântul și Marele Sinod

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei participă, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și de alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, la lucrările Sfântului și Marelui Sinod care se desfășoară, în perioada 17 – 26 iunie, în Creta.
Astăzi, 16 iunie 2016, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Tihon, delegația Patriarhiei Române, care participă la Sfântul și Marele Sinod, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, și din care face parte și Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a plecat în Creta. Înainte de plecare a fost rostită o rugăciune de călătorie în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. La final, Patriarhul României a vorbit despre importanța și responsabilitatea întâlnirii din Creta. Totodată, Preafericirea Sa și-a arătat regretul că nu toate Bisericile Ortodoxe vor participa la Sfântul și Marele Sinod. Lucrările Sfântului și Marelui Sinod vor începe mâine și se vor încheia în data de 26 iunie 2016. (Pr. Constantin Gherasim) Citiți în continuare

Concurs de ocupare a postului de preot la Penitenciarul Arad

Administraţia Naţională a Penitenciarelor organizează concurs de ocuparea unui post vacant de preot în cadrul Penitenciarului Arad. Depunerea dosarelor, în vederea înscrierii la concurs pentru postul menţionat, se va face în termen de 15 zile lucrătoare, începând cu data de 15 iunie 2016. Concursul se va desfășura la Centrul de formare și specializare a ofițerilor din cadrul Penitenciarului Arad. Informaţiile necesare pentru participarea la concurs sunt precizate pe pagina oficială a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor www.anp.gov.ro.
Sursa: ziarullumina.ro

Cerc pastoral-misionar în Parohia Belotinţ

Duminica a 7-a după Paşti, 12 iunie 2016, a fost zi de mare bucurie duhovnicească pentru credincioşii Parohiei Belotinţ, Protopopiatul Lipova, întrucât în această zi a avut loc în această parohie întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Radna, coordonat de către preotul Marius Murgu. Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Belotinţ, la numai câteva zile înainte de sărbătorirea hramului. Din sobor au făcut parte şi părintele Iustin Popovici, consilier cultural la Centrul Eparhial şi părintele Cristinel Ioja, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, fiu al satului. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Cristinel Ioja, făcând referire la importanţa misiunii şi pastoraţiei în cadrul parohiei, mai de cu seamă prin sfintele slujbe, cu precădere cea a Tainei Maslului, săvârşită în această parohie. Citiți în continuare

Duminica a 7-a după Paşti la Catedrala Veche din Arad

În Duminica a 7-a după Paşti (a Sf. Părinţi de la Sinodul I Ecumenic), Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Veche a Aradului.

Cuvântul de învăţătură a fost pus sub titlul ,,Unitatea Ortodoxiei” (bazat pe citirile scripturistice ale duminicii: Fp.Ap. 20; Ioan 17 şi Cazania duminicii), adică privind credincioşia faţă de lucrarea Mântuitorului şi învăţătura Sa, rodind în trăirea adevărată creştină. Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic aminteşte strădania continuă a Ortodoxiei de a păstra comuniunea dorită între bisericile ei nu doar în vremea sinoadelor ecumenice ci şi mai apoi până în vremea noastră prin legături frăţeşti evidente. În contemporaneitate pregătirea cu mare răspundere a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe ce se ţine în acest an tocmai la praznicul Pogorârii Sfântului Duh, ce aminteşte de întemeierea Bisericii, dă o nouă perspectivă afirmării misiunii ortodoxe în lume. Biserica Ortodoxă Română înscrie o contribuţie însemnată la eveniment, îndemnând pe toţi slujitorii şi credincioşii ei la rugăciune stăruitoare pentru ajutorul ceresc la această împlinire, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. Citiți în continuare

Evenimente culturale în Parohia Chişineu Criş

În contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, dar și  prin prisma praznicului Înălțării Domnului, hramul bisericii din parohia Chișineu-Criș I, au avut loc o serie de evenimente.

În ajunul Praznicului, s-a oficiat Vecernia cu Litie, la care au participat numeroși credincioși, iar în ziua Praznicului, Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, s-au înălțat rugăciuni pentru toți eroii neamului, un parastas, o slujbă de pomenire și depuneri de coroane. Citiți în continuare

Diplome de merit pentru profesori de religie și elevi din eparhia Aradului

În prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a Înaltpreacuviosului Părinte consilier Iustin Popovici, a Preacucernicului Părinte Cristinel Ioja, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion Felea” Arad, precum şi a reprezentanţilor ISJ Arad şi ai Seminarului Teologic Ortodox Arad, au fost premiaţi 60 de profesori care predau disciplina Religie, cu Diploma de merit – „Episcop Dr. Grigorie Comşa”, recunoscându-li-se astfel meritele în pregătirea elevilor pentru participarea la concursuri şcolare cu tematică religioasă şi activitatea desfăşurată în optimizarea disciplinei Religie şi promovarea colaborării între Biserică şi Şcoală, în anul şcolar 2015 – 2016. Citiți în continuare

Sărbătoarea Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor la Arad

În ziua sărbătorii Înălțării Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Arad, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi catedrali.

Cuvântul de învăţătură al Ierarhului a fost pus sub titlul ,,Înălţare sfântă” (cf.citirilor scripturistice ale praznicului Fp.Ap. 1; Luca 24), însemnând adică o stare de râvnit prin tinderea spre absolut. Prin unirea firii dumnezeieşti cu cea omenească în Persoana Mântuitorului, cea din urmă însăşi este înălţată. Tocmai pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu a coborât la starea noastră să o ridice din căderea de la demnitatea iniţială şi pe care nu o putea redobândi fără harul divin. Strădania omenească este trebuitoare în această înălţare şi ea poate dobândi valori maxime ca aceea a eroismului, a jertfirii de sine pentru tot ceea ce asigură progresul general, pacea şi ordinea lumii. De aici şi împletirea praznicului cu cinstirea eroilor, a amintit Înaltpreasfinţia Sa. Citiți în continuare

Membrii Delegaţiei Patriarhiei Române care vor participa la Sfântul şi Marele Sinod

În şedinţa de lucru de marţi, 07 iunie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat componenţa delegaţiei sale care va participa la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Redăm mai jos membrii delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române:

Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române;
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei;
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului;
Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului;
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei;
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului;
Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale;
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord;
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit onorific Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei;

Citiți în continuare