Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Festivalul Românilor de Pretutindeni la Covăsânţ

Duminică, 26 iulie, în Parohia Covăsânţ, Protopopiatul Lipova, din Arhiepiscopia Aradului, s-a desfăşurat cea de a VI-a ediţie a Festivalului Românilor de Pretutindeni. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, din anul 2010, manifestarea cultural-spirituală se desfăşoară în această comunitate la iniţiativa pr. paroh Mihai-Octavian Blaj. În acest an au participat formaţii şi ansambluri folclorice din România, Moldova, Timocul de Vest – Serbia, Timocul de Est – Bulgaria, Ungaria și Ucraina. Citiți în continuare →

Cerc misionar în parohia Mădrigești, filia Buceava

Preoţii din cadrul Cercului Pastoral-misionar  Nr.3 Gurahonţ, coordonat din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei,  de către preotul Moţ Crăciun-Dorel, s-au întrunit,  în după-amiaza zilei de duminică 26 iulie, la Biserica ortodoxă cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din parohia  Mădrigești, filia Buceava,  protopopiatul Sebiş, unde au săvârșit Sfânta Taină a Maslului la care au luat parte, credincioşii din parohia Mădrigești şi parohiile învecinate. Citiți în continuare →

Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie in Parohia Petriș

În luna lui cuptor ziua a douăzecea am sărbătorit cu mare bucurie pe Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul din Tesva Galaadului, adunându-ne la Biserica de lemn a “Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir” din localitatea Roșia Nouă , unde am slujit Dumnezeiasca Liturghie alături de părintele paroh Cătălin Craveț, părintele Fabius Trif de la parohia Corbești, părintele Ionel Bălănescu de la parohia Ilteu, părintele Ștefan Dimitriu de la parohia Petriș cu un grup de credincioși și părintele Florin Ardeuan de la parohia Chesinți și un grup de copii ce se aflau la Roșia într-o tabără.

Citiți în continuare →

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul prăznuit la Mănăstirea Feredeu

Mănăstirea Feredeu din protopopiatul Lipova, purtând hramul Sfântului slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, s-a bucurat, ca-n fiecare an, de vizita Întâistătătorului Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei. Înconjurat de un ales sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, Chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie în prezenţa unui număr mare de pelerini. Din sobor au făcut parte şi protos. Teodor Vid, consilier administrativ-bisericesc şi exarh; preot ic.stavr. Octavian Blaj, consilier economic; preot ic.stavr. Ioan Jidoi, protopop al Lipovei; preot ic.stavr.  Adrian Zaha, protopop al Ineului. Citiți în continuare →

Sfântul slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul (20 iulie)

Sfântul si marele Profet Ilie, acest inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile, era de origine din Tesvi in Galaad. Traditia apocrifa, care a transmis aceste detalii despre nasterea Profetului, precizeaza ca el era din tribul lui Aaron si deci era Preot. Dar nu se gaseste nici o urma despre acestea in relatarea Scripturii pe care o rezumam in cele ce urmeaza (cf. III Regi 17-20 ; IV Regi 1 si 2).

Se spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l in scutece de foc si, dându-i numele, i-au dat sa manânce o flacara, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neîncetat si rugaciune arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii manastiresti. Citiți în continuare →

Vizită arhierească şi distincţii la biserica din cartierul Silvaş-Cadaş a Parohiei Arad-Şega I

În duminica a 7-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului,  a săvârşit Sfânta Liturghie în parohia Arad – Şega I, la biserica „Sfântul Proroc Ilie” din Silvaş-Cadaş sărbătorind, cu o zi înainte, hramul acestei biserici. La Sfânta Liturghie au participat P. C. părinte Aurel Bonchiş, preotul paroh al acestei parohii, P. C. părinte profesor Constantin Rus, P. C. părinte Silviu Faur şi părintele diacon Călin Teuca. Citiți în continuare →

Concurs pentru promovarea în ierarhia universitară a trei cadre didactice la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad

Pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, ziua de 16 iulie 2015 a fost marcată de un triplu eveniment academic dătător de bune nădejdi pentru viitorul acestei instituţii teologice. Aceasta pentru faptul că au fost organizate concursuri pentru promovarea în ierarhia universitară a trei cadre didactice ale acestei facultăţi.

Astfel, în prezenţa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu, comisiile instituite de către Senatul Universităţii, împreună cu candidaţii au deschis sesiunea de concurs cu rostirea rugăciunii. Preşedintele acestor comisii, Pr. Prof. dr. Ioan Tulcan, decanul instituţiei, a salutat prezenţa chiriarhului şi a oaspeţilor, evidenţiind faptul că: „privind pe distinşii membrii ai comisiilor, putem uşor constata că jumătate din teologia românească e prezentă la Arad, prin reprezentanţi de seamă, ceea ce ne onorează şi ne bucură în acelaşi timp. Vă salutăm cu drag şi vă mulţumim că aţi acceptat să luaţi parte la acest triplu eveniment extrem de important, aş spune istoric, pentru Facultatea noastră.” Citiți în continuare →

Ceas aniversar pentru corul parohiei Arad-Șega II

Pentru parohia Arad-Șega II, zilele acestea au adus momente de sărbătoare, prilejuite de aniversarea unui deceniu de slujire a formației corale a parohiei de către dirijorul acesteia, profesorul Nicolae Bărnău.

Domnia sa s-a născut în data de 23 octombrie a anului 1936, în localitatea Sînnicolau Mic, județul Arad. A urmat Școala Medie Tehnică de Comerț, apoi, timp de cinci ani a urmat cursurile la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității București. În activitatea profesională a activat ca dascăl de limba și literatura română pentru clasele de gimnaziu, având în același timp, vreme de 25 de ani și calitatea de director coordonator al unității școlare. Citiți în continuare →