Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Conferinţă preoţească de toamnă în Protopopiatul Ineu

Marţi, 07 octombrie2014., a avut loc Conferinţa semestrială de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Ineu, care s-a desfăşurat în Schitul Veşmântul Maicii Domnului din localitatea Tămand, Protopopiatului Ineu.

Începând cu ora 09.00, s-a oficiat slujba de Te-Deum în Biserica Mănăstirii, iar mai apoi în sala de conferinţe a fost întâmpinat Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei, însoţit de Protos. Teodor Vid, Consilier administrative-bisericesc.

P.O.Pr. Adrian Zaha, protopopul Ineului, a rostit cuvântul de deschidere subliniind importanţa şi actualitatea temei  anunţate rugându-l pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop să prezideze lucrările Conferinţei. Acestea s-au desfăşurat sub presedenţia Arhiepiscopului  DR.Timotei Seviciu, chiriarhul locului, care a rostit  şi un complex cuvânt de învăţătură referitor la jertfa Martirilor Brâncoveni, ca o introducere la temele ce aveau să fie dezbătute.

Conferenţiar a fost preot Sorin Streulea de la parohia Ciunteşti, iar Coreferenţi au fost pr. Montoi I., pr. Groza S., pr. Ivănuţ V., pr. Moţco F., iar după expunerea referatelor P.C.Părinte Protosinghel Teodor Vid a expus şi ultimile noutăţi legate de administraţia bisericească, totodată şi importanţa prezenţei la conferinţele Pastorale semestriale.

La final protopopul Adrian Zaha a mulţumit Ierarhului pentru părinteasca dragoste şi purtarea de grijă faţă de clerul si poporul lui Dumnezeu din parohiile cuprinse în Protopopiatul Ineu. Conferinţa s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită tuturor participanţilor de Oficiul Protopopesc Ineu.

 

La întoarcere, chiriarhul a vizitat şantierul de la Parohia Traian-Ineu, Biserica de la Spitalul din Ineu şi şantierul de la Biserica din Sântana II.

Ultima actualizare (Marţi, 14 Octombrie 2014 15:39)

Cerc pastoral-misionar în parohia Nădab

Parohia Nădab din Protopopiatul Arad a găzduit duminică 5 octombrie 2014 întrunirea preoților din cercul pastoral-misionar Chișineu-Criș condus de Pr. Daniel-Mirel Dumitru.

Întrunirea a debutat la ora 18 prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârşită de 12 preoți.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Lipovan Cantemir, din parohia Chișineu-Criș II, pe tema Evangheliei din Duminica a XIX-a după Rusalii, arătând cât de importantă este iubirea tuturor oamenilor, chiar a vrăjmașilor, a celor care ne vor răul, a celor care ne prigonesc. Modelul cel mai concludent este Mântuitorul Iisus Hristos care, chiar dacă nu a făcut niciun rău nimănui, făcând numai bine, a fost ocărât, bătut și apoi răstignit. Părintele paroh Mager Aurel-Partenie a mulțumit părintelui Lipovan pentru cuvântul de învățătură, a mulțumit celor 12 preoți din cercul misionar pastoral pentru împreuna-slujire și nu în ultimul rând, credincioșilor pentru participare într-un număr atât de mare la Sfânta Taină.

În continuare, preotul paroh a susținut referatul cu tema: ,,Constantin Brâncoveanu – Ctitor de biserici”, arătând rolul domnitorului martir la construirea de biserici și mănăstiri pe teritoriul țării noastre.

 

Seara duhovnicească s-a încheiat cu o agapă frățească.

Ultima actualizare (Marţi, 14 Octombrie 2014 15:28)

EXAMEN DE CAPACITATE PREOŢEASCĂ ÎN ARHIEPISCOPIA ARADULUI

La Centrul eparhial din Arad a avut loc, luni, 06 octombrie 2014, sesiunea de toamnă a examenului de Capacitate preoţească pentru absolvenţii de învăţământ teologic, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Aradului, doritori să devină slujitori ai sfintelor altare.

Aceştia au susţinut proba scrisă şi proba orală, în sala de şedinţe a Centrului Eparhial.

La examen s-au înscris şi au participat un număr de 21 candidaţi, Comisia de examinare, compusă din părinţi profesori de specialitate şi părinţii consilieri de la Centrul eparhial, a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului. În deschiderea sesiunii Înaltpreasfinţia Sa, după ce a arătat importanţa acestui examen, care are drept scop evaluarea cunoştinţelor de specialitate, dar şi cercetarea devoţiunii sau chemării preoţeşti, i-a binecuvântat pe candidaţi şi le-a urat mult succes.

Examenul a debutat cu susţinerea examenului scris, în cadrul căruia, candidaţilor li s-au evaluat cunoştinţele din domeniul administrativ-bisericesc, drept canonic şi legislaţie, pastoral – misionar şi social, catehetic, mass – media şi activităţi cu tineretul, economic – financiar şi patrimonial. Apoi, la orele prânzului, a avut loc proba practică.  Proba orală a constat din examinarea cunoştinţelor de tipic şi liturgică, muzică bisericească, omiletică şi catehetică.

Prin acest mod se realizează o departajare a absolvenţilor care devin candidaţi pentru parohiile din eparhia noastră, iar Permanenţa Consiliului Eparhial ia act de rezultatul examenului de Capacitate preoţească şi procedează ca atare în vederea numirii acestora la parohii.

 

După încheierea sesiunii de examen, în temeiul notelor şi mediei obţinute, toţi candidaţii au fost declaraţi promovaţi.  Aceştia vor avea dreptul să candideze la ocuparea unui post clerical în cadrul Arhiepiscopiei Aradului.

Ultima actualizare (Luni, 06 Octombrie 2014 19:55)

Instalare de preot în Parohia Aradul Nou

Duminica a 19-a după Rusalii a fost o zi de sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Ortodoxe „Sf.M.Mc. Gheorghe” – Aradul Nou.

Cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc instalarea noului preot slujitor Gabriel Cosmin Mariș. Preacucernicia sa este totodată și consilier social a Sfintei Arhiepiscopii a Aradului.

Festivitatea de instalare în parohie a fost oficiată de Prea Onoratul Pr. Flavius Petcuț – Protopop al Aradului, care a înmânat noului preot Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, evidențiind simbolismul acestora pentru cel căruia se încredințează şi a urat noului paroh îndelungată păstorire cu realizări la fel de frumoase ca și cele avute în parohiile păstorite până acum – Susani, Nădălbești și Caporal Alexa.

Au mai participat la festivitate și P.C. pr. Teodor Faur – parohul Bisericii, P.C. pr. Simion Fărcuț – fostul paroh pensionat și P.C. diac. Silviu Faur – secretar eparhial.

Momente încărcate de emoție au fost atunci când părintele paroh Teodor Faur dar și reprezentanții Consiliului Parohial, în numele tuturor enoriașilor parohiei, au rostit un cuvânt de apreciere și de mulțumire P.C. Pr. Simion Fărcuț, pentru întreaga păstorire de 35 de ani a Parohiei Aradul Nou, dorindu-i viață lungă, cu sănătate și putere să slujească în continuare Biserica lui Hristos. Al doilea moment emoţionant a fost cel în care au adresat un cuvânt de bun venit noului preot, asigurându-l de toată dragostea.

 

La rândul său, P.C. Pr. Cons. Gabriel Mariș, noul preot slujitor al Parohiei Aradul Nou, cu vădită emoţie, a adus mulţumiri celor care l-au ajutat în împlinirea datoriei preoţeşti de-a lungul celor 12 ani de păstorire, în mod deosebit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pentru încrederea acordată, purtarea de grijă și promovare, părintelui paroh și Consiliului Parohial pentru călduroasa primire, fostului părinte paroh pentru dragostea și prețioasele sfaturi acordate și tuturor enoriașilor care s-au ostenit să vină la biserică în număr foarte mare. „Vă rog dintru început să fiți alături de mine – a declarat nou preot – cu rugăciunile, sfaturile și toate celelalte osteneli, pentru a mă ajuta să lucrez pentru mântuirea sufletească a enoriașilor acestei parohii dar și pentru sporirea activităților dedicate tinerilor, ajutorarea bolnavilor și a bătrânilor, împlinind Evanghelia lui Hristos.”

Ultima actualizare (Luni, 06 Octombrie 2014 19:53)

Slujire arhierească şi eveniment cultural în Parohia Şiria

Duminică, 5 octombrie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă din Șiria. Aici a fost întâmpinat de un ales sobor de preoţi, şi anume: părintele Ioan Jidoi, protopopul Lipovei, arhimandritul Ilarion Tăcean, starețul Mănăstirii Feredeu, preoții Savu Pavel, Poneavă Teodor și Botezatu Iulian.

Cuvântul de învăţătură este pus sub titlul ,,Măsura iubirii creştine”, cum rezultă din Predica de pe munte (cf. Lc. 6, 31-36) şi care nu trebuie să aibă vreo limită, făcând binele oricui, neaşteptând răsplătire şi îmbrăţişând chiar pe duşmani, desigur, aceasta în scopul realizării mai binelui în lume. În legătura citirilor scripturistice din duminicile precedente, privind Sfânta Cruce şi urmarea lui Hristos, credinciosul este astfel îndrumat la o lucrare continuă, fără preget a binelui, ca drum spre desăvârşire, a subliniat chiriarhul.

La finalul Sfintei Liturghii au avut loc mai multe evenimente.

Chiriarhul, înconjurat de soborul slujitor, a săvârşit un parastas de pomenire a marelui scriitor Ioan Slavici, la împlinirea a 89 de ani de la trecerea la cele veşnice.

În cadrul evenimentului local, în acelaşi înţeles, chiriahul a subliniat faptul că scriitorul Ioan Slavici, în opera sa, a stăruit constant pe această latură a moralei, observată mereu de poporul nostru dreptcredincios. De asemenea, a subliniat şi faptul că marele scriitor a fost strâns legat şi de Schitul de la Brazi, jud. Vrancea, unde poposea de multe ori.

 

La acest eveniment deosebit în care s-a evocat personalitatea marelui scriitor Ioan Slavici, au participat şi distinse autorităţi civile, şi anume: domnul Nicolae Ioţcu,  președintele Consiliului Județean Arad;  primarii comunelor înfrățite Șiria și Panciu: Ing. Valentin Bot și Iulian Nica, care s-a aflat în fruntea unei delegații de pe meleaguri moldave, pentru a omagia cum se cuvine pe marele scriitor.

S-au mai oficiat slujbe de sfințire pentru Teatrul de vară de la Șiria, care poartă numele marelui scriitor Ioan Slavici; o panihidă mică pentru pomenirea marelui scriitor la racla cu pământ adus de la mormântul său din Panciu; s-a dezvelit și s-a sfințit bustul lui Sigismund Borlea, care a fost membru în Dieta de la Viena și prieten a lui Avram Iancu.

La sfârșit a avut loc o agapă creștină la care au participat toți cei prezenți.

Ultima actualizare (Luni, 06 Octombrie 2014 19:49)

Conferinţă preoţească în Protopopiatul Lipova

Vineri,  03.10.2014, a avut loc Conferinţa semestrială de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Lipova. Întâlnirea a debutat cu oficierea slujbei de Te-Deum în Biserica parohială ,,Adormirea Maicii Domnului” din Lipova, oficiată de un sobor de preoţi.

Lucrările Conferinţei semestriale de toamnă s-au  desfăşurat în Sala de şedinţe a Protopopiatului, unde Părintele Protopop Ioan Jidoi, noul Protopop al Lipovei, i-a întâmpinat pe delegaţii Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului: Protos. dr. Iustin Popovici, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei şi Preacucernicul Părinte Octavian-Mihai Blaj, Consilier Economic.

În cuvântul de deschidere Prea Onoratul Părinte Protopop a mulţumit pentru încrederea şi cinstea acordată din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei. Apoi a rugat pe Înaltpreacuviosul Părinte consilier Iustin Popovici să preia lucrările Conferinţei şi să transmită Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei supunerea fiască şi ascultarea tuturor preoţilor din Protopopiat.

Înaltpreacuviosul Părinte consilier Iustin Popovici a transmis preoţilor arhiereştile binecuvântări ale Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Lucrările Conferinţei cu tema ,,Anul Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni” au fost susţinute, la propunerea Comisiei de lecturare, de către preoţii: Pr. Mihai Radeş –Parohia Mâsca –referent şi Pr. Laurenţiu Suba –Parohia Căprioara ,  Pr. Sorin Ciurlea –Parohia Conop , Pr. Raul Moţ –Parohia Baia, Pr. Cosmin Sucigan –Parohia Căpruţa ca şi coreferenţi.

 

La final delegaţii Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au apreciat lucrările susţinute drept foarte bune, felicitându-i pentru munca depusă.

Ultima actualizare (Luni, 03 Noiembrie 2014 17:35)

Conferința preoțească de toamnă la Protopopiatul Arad

Ieri, 2 octombrie 2014, s-au desfășurat lucrările conferinței de toamnă a preoților din cadrul Protopopiatului Arad, a Arhiepiscopiei Aradului, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad. Acestea au avut loc cu binecuvântarea și cu prezența Înaltpreasfințitului dr. Timotei Seviciu, Chiriarhul locului.

După oficierea slujbei de Tedeum, P. On. Părinte Flavius Petcuț, Protopopul Aradului, a deschis sesiunea cu evocarea amintirii ÎPS Mitropolit dr. Nicolae Corneanu, „vrednicul ierarh al Banatului”, preoții prezenți cântând în cor imnul funebral În veci pomenirea lui.

A fost invitat la cuvânt ÎPS Timotei, care a marcat câteva aspecte legate de personalitatea Mitropolitului Nicolae, „ca unul care și-a pus pecetea sa proprie asupra unei pagini de istorie nu numai pentru Banat ci chiar pentru întreaga țară. Amintesc aici și legătura personală, de suflet, care a existat între noi, mulți dintre cei de aici fiind legați duhovnicește de cel plecat acum dintre noi. Vă mulțumesc pentru această frumoasă deschidere și ne rugăm Domnului Dumnezeu ca să-i facă odihnă în Împărăția Sa, și Să-i dea buni urmași”. În continuare, ÎPS Sa a oferit o sinteză istorică bogată, referitoare la tematica generală dedicată Sfinților Brâncoveni, amintind de lucrările tipărite în vremea acestui domnitor, „adevărat ctitor de cultură românească, unele dintre acestea fiind acum retipărite de Sfânta Patriarhie”. În plus față de această contribuție, a fost amintit contextul politic al vremii și lupta pentru unitate a lui Vodă Brâncoveanu, acestea având reverberații până în zilele noastre, la nivel european. La final, ÎPS Timotei a mulțumit Patriarhiei Române care a instituitOrdinul Constantin Brâncoveanu pentru preoți și mireni pentru Arhiepiscopia noastră.

 

A urmat la cuvânt PCuv. Arhim. Conf. Dr. Teofan Mada, Vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Aradului. Acesta a arătat că „întotdeauna comemorarea înseamnă actualizare. Ne aducem aminte de faptul că ambele personalități evocate de ÎPS Sa au avut, în comun, dragostea lor față de cultură. Tocmai de aceea, aceste valențe au fost evidențiate în eparhia noastră prin mai multe acțiuni ce s-au desfășurat pe parcursul acestui an. Toate arată implicarea noastră în proiectele Patriarhiei Române”.

Conferința principală, cu tema Sfinții Martiri Brâncoveni, model de jertfă prin suferință a fost prezentată de PC Pr. dr. Cucu Vasile, fiind structurată în trei capitole distincte. Primele două au avut darul de a trasa liniile directoare ale politicii strategice, cele culturale și bisericești ale domniei lui Brâncoveanu. În capitolul final referentul a descris, cu date concrete, acțiunile și proiectele sociale actuale de la nivelul Patriarhiei Române.

Printre coreferenți s-au numărat mai mulți preoți. Pr. Vasile Chindriș a arătat că „viața lui Constantin Brâncoveanu se aseamănă cu a unui preot, căci și preotul trebuie să se jertfească împreună cu familia sa, de aceea exemplul voievodului martir este foarte important pentru noi”. Pr. Aurel Mager a adus în fața auditorilor câteva aspecte privitoare la moaștele acestei familii de martiri și a instituirii sărbătorii închinate lor. Pr. Dan Marius Braiț a prezentat o succintă evaluare asupra capetelor de acuzare aduse de către unii boieri, după care vodă Brâncoveanu a fost judecat. Pr. Bocșa Radu a scos în evidență faptul că exemplul brâncovenilor ne ajută să înțelegem că, întotdeauna „alegerile pe  care le facem în viață ne definesc în cele din urmă”. Pr. Vasile Pop și-a exprimat bucuria pentru frumoasele referate susținute, „toate manifestările desfășurate până acum având darul de a aduce multă emoție în sufletele noastre”. Pr. Traian Moțiu a adus mărturia propriei jertfe smerite pentru credincioșii parohiei sale. Pr. Ștefan Păcurar a evocat contribuția ÎPS Mitropolit Antonie la promovarea memoriei brâncovenilor în vremea comunismului. Pr. Prof. dr. Cristinel Ioja a subliniat cele patru direcții desprinse din omagierea brâncovenilor, afirmând că „aceștia au dat dovadă de fidelitate față de Tradiție în contextul secularizării lumii, apoi de disponibilizate față de jertfă, au fost iubitori de cultură și un model al comuniunii în familie”.

Pr. Prof. dr. Ioan Tulcan, Decanul Facultății arădene, a mulțumit ÎPS Timotei și colaboratorilor, în special PC. Pr. Mihai Blaj, consilier economic la Centrul Eparhial, pentru reușita Congresului Facultăților de Teologie încheiat acum câteva zile. PC sa a evocat chipul luminos al ÎPS Mitropolit Nicolae, „cel care ne-a apreciat, ne-a sprijinit Facultatea în multe rânduri, de aceea am ținut să fim și noi prezenți la ceasul de prohodire, ca să ne exprimăm mulțumirea și recunoștința față de ÎPS Sa”. Legat de tema conferinței, preacucernicia sa a invitat pe frații părinți prezenți la o „implicare mai mare în munca pastorală pentru ca această comemorare să nu fie restrânsă la o simplă conferință, ci ea să producă o emulație în rândul slujitorilor bisericești și a credincioșilor noștri. Suntem deci chemați la o trezire a conștiinței misionare”.

În partea a doua a conferinței, la aspectele administrative, PC. Pr. Mihai Blaj, Consilierul economic al Arhiepiscopiei, a chemat pe preacucernicii preoți la o „unitate de familie, așa cum a fost vizibilă acum, prin faptul că referenții s-au completat între ei. Tocmai de aceea vă invit să ne manifestăm ca atare”. În altă ordine de idei acesta a subliniat faptul că „în misiunea noastră trebuie să implicăm copiii prin activarea centrelor culturale, având în contextul prozelitist sectar”.

Alte aspecte discutate au vizat:

–          sprijinirea colportajului,

–          contribuțiile de la diferite instituții locale sau guvernamentale care trebuie bine evidențiate în acte și în lucrările reale efectuate;

–          prin noua lege a cimitirelor se propune păstrarea și crearea de noi cimitire în proprietatea parohiilor.

Prea onoratul Părinte Protopop a mulțumit Pr. Mihai Blaj pentru invitația la delicatețe, la care subscrie, prin faptul că „fiecare om poartă, ca și brâncovenii, o jertfă, o povară”. Au fost transmise alte informații administrative:

–          noile formulare de bugete sunt disponibile la Protopopiat;

–          preoții sunt îndemnați să-și actualizeze datele statistice și cele de contat pentru site-ul Arhiepiscopiei;

–          au fost citite numele noilor preoți instituiți în Protopopiatul Arad de curând, fiind pomenit Pr. Ionel Goronea care a trecut la cele veșnice.

PC Pr. Gabriel Mariș, Consilierul social, a mulțumit preoților pentru implicarea în colectele organizate, aceștia fiind invitați să propună credincioșilor, celor care doresc să beneficieze de serviciile sociale, să apeleze la  Centrele medicale și sociale ale Arhiepiscopiei care sunt disponibile cu personal specializat.

La final, PCuv. Arhim. Teofan Mada a mulțumit ÎPS Timotei pentru prezență, înălțând o rugăciune către Arhiereul Hristos pentru sănătatea, paza și sporul Arhipăstorului Aradului.

Ultima actualizare (Joi, 02 Octombrie 2014 19:28)

Un nou început de an universitar la Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad

Ziua de 1 octombrie a fiecărui an marchează începutul noului an universitar. Ca în fiecare an, evenimentul începutului a prilejuit bucuria săvârşirii Sfintei Liturghii în Catedrala Veche din Arad, Liturghie săvârşită de către părinţii profesori ai Facultăţii de Teologie, răspunsurile liturgice find date de către studenţii teologi sub îndrumarea d-lui Conf. Univ. Dr. Mircea Buta. În cadrul cuvântului de învăţătură adresat studenţilor şi credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie, Preacuviosul Părintele Arhimandrit Conf. Univ. Dr. Teofan Mada, Vicarul Arhiepiscopiei Aradului și cadru didactic al Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad s-a referit la mijlocirea şi ajutorul pe care-l primim neîncetat de la Maica Domnului, invocând ajutorul ei asupra dascălilor şi studenţilor acum la început de nou an universitar. Preacuvioșia sa a evidențiat trei calități majore ale Maicii Domnului: aceea de persoană euharisitică, adică de mulțumitoare neîncetată lui Dumneezeu pentru lucrarea minunată a Acestuia în viața ei, iubirea ei agapică, adică dăruitoare precum şi calitatea ei de mijlocitoare în rugăciune pentru noi. Toate aceste trei calități ale Maicii Domnului trebuiesc imitate de către fiecare creștin, mai ales de către tinerii teologi, ca viitori slujitori ai Sfintelor Altare, care trebuie să transpună în viața lor pilda Maicii Preaacurate. În acelaşi sens, Părintele Arhimandrit Teofan a arătat că Maica Domnului reprezintă începutul oricărei slujiri al cuvântului Evangheliei. La finalul cuvântului său, Preacuvioșia Sa a transmis cuvântul de binecuvântare al întâistătorului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, care n-a putut participa la deschiderea noului an universitar, participând la Timişoara la slujba de înmormântare a Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. Părintele Vicar Teofan Mada i-a îndemnat pe studenţii şi credincioşii prezenţi la slujba Dumnezeieştii Liturghii să-l pomennească în rugăciunilor lor spre veşnică odihnă pe părintele Mitropolit Nicolae.

 

 

consacrată la Arad, în campusul M al Universităţii de Stat “Aurel Vlaicu” din Arad, din cartierul Micălaca. Numărul studenţilor, al oficialităţilor şi a altor importanţi invitaţi la această manifestare a fost unul impresionant. Cuvântul de deschidere a fost rostit de către Doamna Rector, Prof. Univ. Dr. Ramona Lile, fiind urmat de alocuţiunea D-nei Preşedinte a Universităţii, Prof. Univ. Dr. Lizica Mihuţ, care printre altele a menţionat faptul că Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad este o Universitate puternică câtă vreme a adunat un impresionant număr studenţi pe coridoarele ei, acum la reînceprerea cursurilor. Au urmat alocuţiunile oficialităţilor locale, a reprezentanţilor Prefecturii, a Consiliului Judeţean şi a Primăriei Municipiului Arad, precum şi a delegatului Arhiepiscopiei Aradului, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Conf. Univ. Dr. Teofan Mada, Vicarul Eparhial.

La sfârşitul festivităţii, Doamna Preşedintă a prezentat Raportul de Învăţământ pentru anul universitar trecut, prezentând şi strategia de cercetare şi dezvoltare a Universităţii pentru noul an academic. În continuare, Doamna Rector a declarat deschise cursurile anului universitar 2014-2015.

Ne dorim împliniri alese în noul an universitar, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Ultima actualizare (Joi, 02 Octombrie 2014 18:52)

Cerc pastoral – misionar în parohia Chişineu-Criş II

Parohia Chişineu-Criş II din protopopiatul Arad, a găzduit duminică, 28.09.2014, întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş.

Întrunirea a debutat la ora 1800, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârşită de cei 14 preoţi prezenţi.

Cuvântul de învăţătură la Taina Sfântului Maslu a fost rostit de părintele Viorel Boţoc de la parohia Socodor, care pornind de la Evanghelia zilei, avănd ca temă Pescuirea minunată, vorbeşte despre folosul ascultării în viaţa creştinului, folosind exemple din Vechiul şi Noul Testament.

În continuare, părintele paroh Lipovan Cantemir a susţinut referatul cu tema „Folosul Spovedaniei dese şi despre paza de păcat” subliniind importanta Sfintei Taine a Spovedaniei în viaţa crestinului.

 

Următoarea întâlnire a Cercului pastoral-misionar va avea loc în data de 5 octombrie în Parohia Nădab.

Ultima actualizare (Joi, 02 Octombrie 2014 19:32)