Recunoașterea autocefaliei a fost un subiect complex. Deși autonomia Bisericii noastre era stabilită deja de 17 ani, fiind menționată în Constituția din 1866, formalitatea de a cere recunoaşterea ei de Patriarhia Ecumenică putea reprezenta „negaţiunea unui trecut întreg”, cum preciza reprezentantul diplomatic român la Constantinopol din acea vreme, Petre Mavrogheni. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Duminica Floriilor sărbătorită la Catedrala Arhiepiscopală din Arad
În ziua Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, 25 aprilie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Citiți în continuare
Corul mixt al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad în misiune la Mănăstirea Hodoș-Bodrog
În Duminica Floriilor mulțime de credincioși au participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către un sobor de slujitori, sub protia Părintelui Iustin Popovici, consilier eparhial la Arhiepiscopia Aradului, la străvechea Mănăstire Hodoş-Bodrog din Arhiepiscopia Aradului. Citiți în continuare
Târg de Florii în Parohia Arad-Micalaca Veche I
La Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, bucuria credincioșilor din Parohia Arad-Micalaca Veche I a fost dublată de bucuria copiilor de la grupa duminicală, care au organizat în curtea bisericii un Târg de Florii. Citiți în continuare
Duminica Floriilor. Parohia Grădiște II, în haine de sărbătoare la hramul bisericii ”Intrarea Domnului în Ierusalim”
„Osana!, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” strigau plini de entuziasm iudeii, atunci, și strigăm și noi, astăzi.
Și așezau înaintea Lui, atunci, ierusalimitenii, flori, ramuri de finic și propriile haine. Flori, ramuri de salcie și hainele faptelor și ale gândurilor, așezăm și noi astăzi. Citiți în continuare
Pastorala IPS Părinte Timotei la Învierea Domnului 2021
Slava Sfintei Învieri – Pastorala IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la Învierea Domnului 2021
Pretutindeni și totdeauna sfintele sărbători prilejuiesc mai ales sufletelor credincioase o aleasă bucurie prin retrăirea evenimentelor de care se leagă acestea în comuniunea celor apropiați sau care ne-au precedat în nădejdea continuității istorice și spirituale a neamului, familiilor și comunităților. Citiți în continuare
Sărbătoarea sălcuțelor și ,,Slujirea Ortodoxiei în pandemie” în Parohia arădeană Scânteia
Continuând o frumoasă tradiție iubită atât de cei mai în vârstă cât și de copii și tineri, Parohia Scânteia –Domeniul Lupaș a fost gazda Sărbătorii Sălcuțelor, eveniment îndătinat în Sâmbăta Floriilor, la inițiativa IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și având în centru pelerinajul aducerii sălcuțelor la biserică și sfințirea lor. Citiți în continuare
Procesiune cu sălcuțe în Parohia Vărșand
În ajunul Praznicului Intrării în Ierusalim a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, tinerii și copiii Parohiei Vărșand, împreună cu părintele paroh Gheorghe-Gabriel Juc, au pornit în procesiune pe străzile satului pentru a aduna sălcuțe, care la vremea cuvenită se vor sfinți în Sfânta Biserică în ziua Praznicului Floriilor. Citiți în continuare
Procesiune cu sălcuțe și Concurs de bătut toaca, în Parohia Prunișor
Aflându-ne cu o zi înainte de Praznicul Intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, suntem chemați să ne aducem aminte și de unii dintre marii ierarhi ai Transilvaniei, iar pe această cale țin să amintesc pe Sf. Ier. Sava Brancovici care a fost unul dintre primii arhipăstori care s-a ocupat de catehizarea tinerilor din Mitropolia pe care o avea sub păstorire. Citiți în continuare