Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat luni în deschiderea Simpozionului Național de Teologie dedicat satului românesc necesitatea implicării noastre în remedierea crizei spirituale și materiale care afectează tot mai multe așezări rurale din țara noastră. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Acad. Răzvan Theodorescu: Satul și Biserica Ortodoxă
Acad. Răzvan Theodorescu, Vicepreședinte al Academiei Române, a propus la Simpozionul Național de Teologie o incursiune în satul vechi românesc, aducând în discuție discursurile „Elogiul satului românesc” al lui Lucian Blaga și „Laudă ţăranului român” al lui Liviu Rebreanu. Citiți în continuare
Cerc pastoral-misionar în Parohia Sederhat
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în Duminica a XX-a de după Rusalii, credincioșii din Parohia Sederhat au avut o zi de sărbătoare. La ceas de seară sa săvârșit Taina Sf Maslu de către preoții cercul pastoral Pecica IV, în cadrul căruia cei prezenți s-au rugat pentru sănătatea sufletească și trupească atât a lor cât și a celor dragi, pe care-i poartă în inima și sufletul lor. Citiți în continuare
Campanie educativ-preventivă destinată elevilor Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu” din Arad
Acţiunea s-a desfăşurat luni, 07 octombrie 2019, la Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” din Arad și a a avut drept scop educarea elevilor în păstrarea sănătății sufletești, psihologice și biologice în fața provocărilor generate de consumul de droguri, dar şi modalitățile prin care să identifice, să discearnă şi să combată toate formele de agresiune. Citiți în continuare
Un nou trofeu muzical al corului ,,Nașterea Domnului” Arad
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, în perioada 4-6 octombrie a.c. Corul ,,Nașterea Domnului” de la parohia arădeană Micalaca Veche II, însoțit de părintele Aurelian Popa, a participat la cea de-a doua ediție a Festivalului-Concurs Național de Muzică Corală ,,Doxologia” organizat de Episcopia Maramureșului și Sătmarului și Catedrala Episcopală ,,Sfânta Treime” Baia Mare. Citiți în continuare
Conferința preoțească de toamnă în Protopopiatul Arad
În ziua de 7 octombrie a.c. s-audesfășurat lucrările conferinței preoțești din Protopopiatul Arad. După oficierea slujbei de Tedeum în catedrala veche, preoții s-au reunit în sala de conferințe a protopopiatului, de față fiind Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei Seviciu și Preasfințitul Părinte Episcop vicar Emilian Crișanul, însoțiți de părinții consilieri eparhiali. Citiți în continuare
Cerc pastoral – misionar în Parohia Mișca
În Duminica a XX-a după Rusalii preoții din cercul pastoral – misionar Chișineu-Criș, coordonați, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Dumitru Daniel-Mirel, s-au întâlnit în Biserica ortodoxă din Mișca, unde, în mijlocul credincioșilor, cei 14 preoți prezenți au săvârșit Taina Sfântului Maslu. Citiți în continuare
Vizită chiriarhală în satele Ţărmure şi Ioneşti
În Duminica a 20-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Țărmure, Protopopiatul Sebiș, spre a binecuvânta şi sfinţi lucrările săvârşite la biserica parohială cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Citiți în continuare
Slujire arhierească și binecuvântare de lucrări în Parohia Aluniş
Duminica a 20-a după Rusalii a fost o zi de aleasă bucurie duhovnicească pentru credincioșii parohiei Aluniș, întrucât în mijlocul lor a poposit Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Citiți în continuare