S-a născut la 27 septembrie 1922 în Gurahonţ, judeţul Arad. A urmat şcoala primară din satul natal (1929-1934), Şcoala de arte şi meserii din Baia de Criş (un an), gimnaziul din Brad, apoi Şcoala Normală din Arad (1936-1942). La Şcoala Normală, într-un dialog cu mai mulţi colegi, face o declaraţie despre Ion Antonescu şi Horia Sima, în care susţine că el nu-i poate judeca drept oameni politici pentru faptele lor, deoarece nu-i cunoaşte. Este denunţat în mod calomnios de către un fost coleg, exmatriculat din şcoală. Declaraţia lui Gheorghiţă este distorsionată şi interpretată de către Siguranţă ca o insultă la adresa mareşalului, sub suspiciunea de apartenenţă la activitate legionară clandestină. Este arestat, dar eliberat după trei zile, fiind cercetat în stare de libertate. Din acest motiv, la 6 noiembrie 1942 este condamnat la 6 luni închisoare corecţională. Execută cinci luni, după care în aprilie 1943 este incorporat în Regimentul 1 Roşiori din Arad. Este trimis pe frontul de Est, luptând la Stanislav, la limanul Bugului.
În octombrie 1943 se întoarce în ţară, pentru refacerea unităţii. În februarie 1944 este trimis din nou pe front, la Cetatea Albă, ca radiotelegrafist, într-un batalion de vănători de munte. În 1945 este lăsat la vatră, an în care Gheorghiţă obţine diploma de învăţător şi bacalaureatul la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti. În 1946 se înscrie la Academia Teologică din Arad şi la Facultatea de Filosofie din Cluj, la frecvenţă redusă. În 1948 intră în atenţia Siguranţei comuniste, mai ales pentru că figura ca legionar în evidenţele Siguranţei. Deoarece studentul Gheorghiţă înfiinţase un cerc de filosofie în cadrul Academiei, în care dezbătea inclusiv probleme legate de filosofia marxistă, organele de represiune încep să-l suspecteze de activitate legionară, prin reorganizarea FDC-Arad. Se întâmpla într-o perioadă în care autorităţile comuniste urmăreau penetrarea spaţiului preuniversitar şi universitar arădean cu celule UTM. De asemenea, o excursie făcută cu mai mulţi colegi, inclusiv Crăciun Opre, pe muntele Găina sau la Schitul Feredeu, e interpretată ca participare la tabere legionare. Este bănuit că ar fi primit instrucţiuni de la Gligor Cantemir, fost legionar, paraşutat de aviaţia germană în decembrie 1944, pentru a săvârşi sabotaj în spatele frontului, pe care nu le-a mai înfăptuit. Din aceste motive, în urma Ordinului MAI nr. 5 din 15 mai 1948, Siguranţa arădeană trece la arestări.
La 31 mai 1948, toţi studenţii Academiei arădene sunt arestaţi într-o noapte, apoi o parte eliberaţi. În anchete rămân cei consideraţi apropiaţi ai lui Gheorghiţă. Acesta din urmă scapă de la arestare, nefiind în Arad. Auzind de arestările făcute la Academie, Gheorghiţă încearcă să se ascundă. Este ajutat de către un apropiat, se pare, agent al Siguranţei. De fapt, Gheorghiţă şi apropiaţii săi sunt filaţi de către Securitate. În noiembrie 1948, Gheorghiţă se întâlneşte cu Gligor Cantemir. I se sugerează că ar fi mai bine să treacă frontiera, pentru a merge în exil, chiar la Paris, pentru a-şi finaliza studiile. Se declară de acord. Însă, la 20 noiembrie 1948, când urma să treacă frontiera, Gheorghiţă este arestat de Securitate. În ancheta Securităţii, Viorel Gheorghiţă este acuzat de reorganizarea FDC-Arad, în urma instrucţiunilor pe care le-ar fi primit de la Gligor Cantemir, că ar fi ţinut şedinţe legionare în cadrul Academiei Teologice, că ar fi strâns cotizaţii şi că ar fi iniţiat tabere legionare. Scenariul Securităţii era rezultatul unor interpretări abuzive asupra atitudinilor anticomuniste adoptate de Gheorghiţă şi de colegii săi din academie în cursul anului 1948.
În anchetă este caracterizat astfel: „inteligent, hotărât, periculos, pătruns de o înaltă cultură religioasă, naţionalistă şi legionară, bun organizator şi activist în mişcarea legionară subversivă, periculos a fi redat societăţii, capabil de acte contra regimului şi Securităţii Poporului; este nesincer; nu se poate redresa”. Prin Sentinţa nr. 449 din 23 martie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara, Gheorghiţă a fost condamnat la 10 ani muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Cunoaşte universul concentraţionar românesc: Timişoara (ianuarie 1949), Aiud (iulie 1949 şi mai 1956), Piteşti (august 1949), Gherla (octombrie 1951), Baia Sprie (ianuarie 1952), Jilava (februarie 1955, mai 1956 şi noiembrie 1958) şi Arad (februarie 1955). Trece prin reeducarea de la Piteşti.
În februarie 1955, împreună cu Teodor Bej, Traian Băltoiu şi Ion Blăgăilă, Gheorghiţă este anchetat din nou la Securitatea din Arad asupra perioadei reeducării, a detenţiei şi activităţii legionare de până la arestare. Acţiunea Securităţii se înscria în planul de compromitere a celor care refuzaseră reeducarea sau care nu acceptaseră să devină martori ai acuzării în procesul Ţurcanu. Securitatea construia un alt scenariu conform căruia toţi cei care refuzaseră reeducarea, de fapt, ar fi continuat activitatea legionară în detenţie. În ancheta de la Arad, Gheorghiţă a declarat despre activitatea religioasă în penitenciarul din Timişoara, cum se împărţeau pachetele cu hrană primite de la familii, cum se ţineau lecţii de istorie şi filozofie (de exemplu viaţa şi activitatea lui Kant).
Totodată, Gheorghiţă a afirmat că în timpul reeducării a fost nevoit să-şi exagereze activitatea politică de până la arestare: „Faptele şi lucrurile în demascarea dată de mine nu sunt reale; unele sunt denaturate, iar altele inventate; o parte însă sunt adevărate. Faptul că unele lucruri sunt denaturate sau inventate se datorează împrejurărilor în care a fost dată respectiva demascare”. Cu toate acestea, declaraţiile lui Gheorghiţă sunt ideologizate de către anchetatorii care consemnau conform scenariului acuzator, toate procesele verbale fiind supervizate zilnic de către ofiţeri superiori. De pildă, activităţile spirituale din detenţie sunt catalogate şedinţe legionare. Pentru a protesta faţă de acuzaţiile care i se aduc, în decembrie 1955 Gheorghiţă intră în greva foamei. Însă, la puţin timp este nevoit să abandoneze.
Din ancheta de la Arad, este trimis din nou la Aiud. În martie 1957 participă la greva deţinuţilor din penitenciarul Aiud. La momentul eliberării, în ziua de 17 noiembrie 1958, conform Ordinului MAI nr. 10.036 din 10 septembrie 1958, Gheorghiţă este trimis în detenţie administrativă în lagărul de la Culmea. În iunie 1959 este transferat din nou în penitenciarul Timişoara. Prin Sentinţa nr. 264/1959 a Tribunalului Militar Timişoara este condamnat la 25 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Se punea astfel în practică scenariul Securităţii din 1955. Trece prin închisorile din Arad (septembrie 1959) şi Aiud (octombrie 1959). La 25 iunie 1964 este eliberat din penitenciarul Aiud. După eliberare se angajează ca muncitor necalificat, iar mai apoi ca tehnician pe Şantierul nr. 5 Banat al ICIM Braşov. Încearcă să se integreze în mediul religios arădean, cultivându-i pe preoţii Gheorghe Liţiu, Teodor Bej, Demian Tudor, Cornel Caceu şi Emilian Benţa. Are preocupări literare, scriind poezie şi participând la diverse cenacluri. Publică poezii la mai multe reviste literare, precum „Familia” de la Oradea, pe care ofiţerii de la Securitate le consideră rezultatul unei „concepţii idealiste de nuanţă mistico-ortodoxistă, specifice poeţilor de formaţie legionară”. Alţii consideră că poezia lui Gheorghiţă este „ermetică”, prin care „caută să exprime realităţi sufleteşti”. Din aceste motive, este suspectat de continuarea activităţii legionare. Securitatea îl urmăreşte prin agenţi, îi interceptează corespondenţa, îi percheziţionează locuinţa şi îl anchetează în mai multe rânduri.
Adrian-Nicolae Petcu