Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Festivitatea de deschidere a anului şcolar la Şcoala ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad

Școala “Sfântul Ierarh Nicolae” Arad și-a redeschis porțile pe data de 11 septembrie 2017. Festivitatea de deschidere a noului an şcolar a avut loc la sediul şcolii din Arad, str. Petru Rareș nr. 4, în Sala Românească, cu începere de la ora 12, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, însoţit de Părintele Octavian Blaj, consilier economic al Arhiepiscopiei Aradului. Citiți în continuare

Teologie si Psihologie la Şimand

Sâmbătă, 09 septembrie 2017, orele 19:00, la Şimand, a avut loc o dezbatere despre MENIREA DE PĂRINTE, care a adus în sufletul celor prezenţi o reactualizare a Praznicului Naşterii Maicii Domnului, sărbătoare a familiei.

Activitatea a avut loc în cadrul seriei de manifestări de acest gen a Grupului Ortodox Anastasis Şimand, care din 2014 de când s-a înfiinţat, a reuşit să aducă în mijlocul membrilor săi diferiţi invitaţi cu care s-au abordat subiecte dintre cele mai diverse si mai interesante. Citiți în continuare

Cerc pastoral – misionar în parohia Socodor

În Duminica dinaintea sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, parohia Socodor din protopopiatul Arad, a găzduit întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, coordonați, din încredințarea Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Dumitru Daniel-Mirel.

Întrunirea a debutat la ora 1800, în biserica parohială cu hramul „Bunavestire”, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu de către cei 13 preoți și în prezența unui număr mare de credincioși din parohie cât și a credincioșilor veniți din parohiile învecinate. Citiți în continuare

Începutul anului școlar în Parohia Ortodoxă Cintei

La câteva zile de la începutul anului bisericesc pe data de 1 Septembrie un alt eveniment important din viața societății îl constituie debutul noului an școlar 2017-2018. În parohia ortodoxă Cintei pregătirea elevilor în vederea pășirii în noul an școlar a început încă din data de 7 Septembrie odată cu oficierea Slujbei Vecerniei și a privegherii în cinstea praznicului Nașterii Maicii Domnului primul din noul an bisericesc. Înainte de Slujba Vecerniei un număr însemnat de elevi s-au spovedit, împărtășindu-se cu Sfintele Taine la Praznicul din ziua următoare. Spovedania a continuat și în zilele următoare iar în Duminica dinainte Înălțării Sfintei Cruci în cadrul Sfintei Liturghii copiii au fost împărtășiți cu Sfintele Taine. După oficierea Sfintei Liturghii în fața elevilor și a credincioșilor prezenți părintele paroh a săvârșit slujba de Te Deum la începutul anului școlar înălțând rugăciuni pentru buna învățătură și spor în credință a învățăceilor dar și pentru înțelepciunea dascălilor care de la catedră trebuie să le insufle acestora valorile morale și culturale. Citiți în continuare

Prezență arhierească la Ruga Bisericii Ortodoxe din Mândruloc

În după-amiaza zilei de 10 septembrie 2017, credincioșii parohiei din Mândruloc au trăit momente de sărbătoare și bucurie duhovnicească prilejuite de desfășurarea celei de a treia ediții a ,,Rugii Bisericii Ortodoxe’’ din Mândruloc la care a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoți din care a făcut parte Preaonoratul părinte Flavius Petcuț – protopopul Aradului, arhid. Tiberiu Ardelean – inspector eparhial, pr. Pavel Teodor fost paroh al Parohiei Mândruloc, pr. Ștefănuț Dorin – fiu al parohiei și numeroși preoți apropiați părintelui paroh. Citiți în continuare

Slujire arhierească în Parohia Vladimirescu II

În Duminica dinaintea Înalțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Vladimirescu II. Înaltpreasfinția Sa, însoțit de Părintele Arhidiacon Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, a fost întâmpinat de preotul paroh Pr.Prof. Dacian-Emilian Nan, alături de care s-a aflat și preotul Dan Dorin Mândra de la Parohia Fântanele(cumnatul preotului paroh), precum și Preacucernicul Părinte Arhidiacon Florin Sirca, inspector școlar de Religie în cadrul ISJ Arad. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească într-o atmosferă solemnă, în prezența unui număr mare de credincioși, mulți dintre ei îmbrăcați în costum național, precum și a oficialităților locale, în frunte cu domnul primar Ioan Crișan. Citiți în continuare

Cerc misionar în Parohia Dezna

Duminică, 10.09.2017, în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Dezna, a avut loc întâlnirea preoților din cadrul Cercului Misionar Sebiș I.

În prima parte a întâlnirii, începând cu orele 16,00, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, în cadrul căreia soborul preoților au înălțat rugăciuni atât pentru credincioșii prezenți cât și pentru bolnavii aflați la recuperare în cadrul Spitalului de Recuperare Neuromotorie „Dr. Corneliu Bârsan” din localitatea Dezna – pentru vindecare de neputințe trupești și sufletești, iertare de păcate și întărire în credință. Citiți în continuare

Cerc misionar în Parohia Bănești

In dupa-amiaza zilei 10.09.2017 Cercul Pastoral Misionar Halmagiu s-a intrunit in Parohia Banesti. In cadrul intalnirii s-a savarsit Sf. Taina a Maslului in prezenta unui numar insemnat de credinciosi.

In prima tema parintele Cosmin Roman de la Parohia Tarmure a evidentiat persoana remarcabila a Patriarhului Justinian cu tema: Reorganizator al invatamantului teologic ortodox din Romania. La 27 februarie 1948, intr-un moment cand se intrezareau prefaceri adanci in tara si in lume, vladica Nicodim Munteanu a trecut la cele vesnice, in varsta de 83 de ani, lasand vacant scaunul de arhiepiscop al Bucurestilor, mitropolit al Ungrovalahiei si patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. Citiți în continuare

Instalarea noului preot paroh în Parohia Bocsig

În Duminica dinaintea Înalțării Sfintei Cruci, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc instalarea părintelui Dragoș Teodor Terentie ca preot paroh în parohia Bocsig , Protopopiatul Ineu, de către Preaonoratul Parinte Protopop Adrian Zaha, alături având și pe Preacucernicul Părinte Bogdan Oneț, din parohia Mândruloc, fost preot în parohia Bocsig.
Împreună au săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența oficialităților locale și a unui număr impresionant de credincioși din Parohia Bocsig dar și din Parohia Carand , de unde a venit Părintele Dragos Teodor. Preaonoratul Părinte Protopop a ținut cuvântul de învățătură în cuprinsul căruia a accentuat importanța crucii și a unirii tainice pe care aceasta o face între cer și pământ prin jertfa hristică. Citiți în continuare