În Duminica a treia după Rusalii, în parohia Şimand, protopopiatul Arad, a avut loc întrunirea Cercului pastoral-misionar Chişineu-Criş, sub coordonarea păerintelui Dumitru Daniel-Mirel de la parohia Chişineu-Criş I. Întrunirea a debutat cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu la care au luat parte numeroşi credincioşi din parohie, precum şi din parohiile învecinate. La sfârşitul Sfintei Taine, părintele Boţoc Viorel de la parohia Socodor a ţinut un frumos şi emoţionant cuvânt de învăţătură în care a făcut o paralelă între evanghelia duminicii şi evanghelia a doua a Sfintei Taine, între „luminătorul trupului”, care este ochiul, şi dorinţa lui Zaheu vameşul de a-l vedea pe Iisus, accentuând faptul că cei care îşi curăţesc ochii sufleteşti de întunericul patimilor şi al păcatelor, îl descoperă pe Mântuitorul Hristos, şi călăuziţi de lumina Acestuia, păşesc pe calea spre Împărăţia lui Dumnezeu. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Slujire arhierească la parohia arădeană din Calea 6 Vânători
În Duminica a treia după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din parohia Arad – 6 Vânători din Municipiul Arad. Aici Înaltpreasfinţia Sa, înconjurat de soborul slujitor, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Înaltpreasfinţia Sa a ţinut să fie prezent în această parohie deoarece de curând au fost sărbătoriţi ocrotitorii acestei biserici, la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Citiți în continuare
Examenul de disertație la Facultatea de Teologie din Arad, promoția 2016
Absolvenții programului de studii teologice masterale: Pastorație și viață liturgică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă ”Ilarion V. Felea” a Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad și-au susținut examenul de disertație, în ziua de 8 iulie 2016. Astfel, la acest examen s-au înscris 23 de candidați, dintre care 2 din promoția anterioară, examinarea constând din prezentarea lucrărilor pregătite sub coordonarea părinților profesori. Citiți în continuare
Un nou doctor în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, Pcuv. Arhim. Casian Rușeț
Ziua de joi, 7 Iulie 2016, a reprezentat, pentru Școala doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, un moment special prin aceea că unul dintre cursanții acesteia, Pcuv. Arhim. Casian Rușeț, a ajuns la finalul programului de pregătire. Astfel, cercetarea întreprinsă de preacuvioșia sa, pe parcursul celor trei ani, s-a concretizat în teza de doctorat intitulată: Instanțele de judecată ale Patriarhiei Române în secolul al XX-le-a. Studiu canonic, sub coordonarea PC Pr. Prof. Dr. Constantin Rus, a trecut prin toate fazele aprobării prealabile, fiind acceptată pentru prezentare în ședință publică.
Aceasta s-a desfășurat în Aula Magna a istoricei clădiri a școlii teologice din Arad, în prezența a doi ierarhi, Înlatpresfințitul dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului și Preasfințitul dr. Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului, precum și a Comisiei stabilite prin Hotărârea Senatului Universitar, din acesta făcând parte: în calitate de Președinte pe PC Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății arădene, coordonatorul lucrării și referenții de specialitate: PC. Pr. Prof. dr. Nicolae Dura și Dna. Conf. dr. Cătălina Mititelu, de la Universitatea Ovidius din Constanța, precum și PC. Pr. Conf. dr. Patriciu Vlaicu, de la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj-Napoca. Acestora li s-au alăturat mai mulți invitați din Arad, Caransebeș și Timișoara, având în vedere faptul că părintele Casian îndeplinește acum slujirea de secretar eparhial la Centrul Episcopal din Caransebeș, încât evenimentul a căpătat nuanțe de adevărată sărbătoare cu reverberații în întreaga Mitropolie a Banatului. Citiți în continuare
Casa parohiei Arad Micalaca Veche II a fost sfinţită
În seara zilei de 6 iulie 2016 Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârşit slujba de sfinţire a Oficiului parohial al parohiei arădene Micalaca Veche II, care va fi folosit în perioada imediat următoare găzduirii pictorilor care îmbracă în preafrumoasă haină biserica parohiei cu hramul „Naşterea Domnului”. În cuvântul adresat preoţilor parohiei şi membrilor din Consiliul şi Comitetul parohial Chiriarhul a subliniat importanţa unui asemenea edificiu pentru viaţa bisericească, culturală şi filantropică a obştii. Totodată Înaltpreasfinţia Sa a adus cuvinte de apreciere tuturor celor care au contribuit la finalizarea lucrărilor. Citiți în continuare
CERC PASTORAL-MISIONAR ÎN PAROHIA NADĂȘ
Duminică, 03.07.2016, a avut loc în Biserica cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, din parohia Nadăș, Protopopiatul Ineu, întrunirea preoților din cercul pastoral- misionar Târnova, condus, din încredințarea Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop Timotei, de către P. C. Părinte Teodor Păiușan de la parohia Târnova.
Evenimentul a început la orele 17:00 prin săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, unde au slujit o parte din preoții din cadrul acestui cerc misionar. Având în vedere că duminica aceasta, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a numit Duminica Sfinților Români, la finalul slujbei, părintele Costel Bun, de la parohia Tauț, a ținut un cuvânt de învățătură pătrunzător încercând să reamintească credincioșilor identitatea de neam și de Biserică. Credincioșii prezenți au admirat foarte mult atitudinea preotului orator care a încercat să transmită din bucuria dar și din responsabilitatea de a păstra dreapta credință în neamul nostru românesc. Citiți în continuare
Festivalul ,,Emil Monția”de la Șiria
Asociatia Culturală „Emil Monţia”, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Primăria comunei Şiria şi Parohia Ortodoxă din Șiria au organizat , în perioada 2-3 iulie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, o primă ediție a unui Festival dedicată personalității lui „Emil Monţia”.
A fost o primă ediție reușită, iar ca orice festival de cultură și spiritualitate el își propune să aducă frumusețe în viața noastră, de care avem atâta nevoie. Festivalul de la Șiria este creat pentru a entuziasma la activitate, deschidere, implicare, actualizarea memoriei noastre istorice, culturale și spirituale, care toate împreună reînnoiesc sau chiar reînvie ethosul nostru românesc. Citiți în continuare
Cerc pastoral – misionar în parohia Socodor
În Duminica a 2-a după Rusalii, parohia Socodor din protopopiatul Arad, a găzduit întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, coordonați, din încredințarea Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Dumitru Daniel-Mirel.
Întrunirea a debutat la ora 1800, în biserica parohială cu hramul „Bunavestire”, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu de către cei 14 preoți și în prezența unui număr mare de credincioși din parohie cât și a credincioșilor veniți din parohiile învecinate. Citiți în continuare
CERC PASTORAL-MISIONAR ÎN PAROHIA ŞIŞTAROVĂŢ
În după-amiaza zilei de 03.07.216, preoţii din cadru cercului misionar Lipova , cu binecuvantarea Inaltpreasfinţitului Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, s-au adunat în Biserica din parohia Şiştarovăţ, Protopopiatul Lipova.
Întâlnirea a debutat cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu la care au participat un numar mare de credincioşi ai parohiei cât şi din parohiile învecinate.
Referatul principal a fost susţinut de către părintele Săvuşca Valentin din parohia Dorgoş Citiți în continuare