Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Credincioșii din Petriș și-au prăznuit ocrotitorul spiritual

In Parohia Ortodoxa Romana Petris din Protopopiatul Lipova, am avut marea bucurie de a sarbatorii pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe ocrotitorul parohiei noastre iar vineri in seara zilei de 22 am savarsit Vecernia cu Litie si Utrenia la lumina lumanarilor fiind prezent un numar mare de credinciosi avand la strana elevi din cadrul Seminarului Teologic din Arad.

In dimineata zilei de 23 a lui Prier s-a savarsit slujba Acatistului, Dumnezeiasca Liturghie si Taina Sfantului Maslu unde au participat preoti din Cercul Pastoral Misionar Savarsin si preoti care au activat in aceasta Parohie. Citiți în continuare

Şcoala altfel în parohia Cintei

Săptămâna ,, Şcoala Altfel’’ a cuprins şi în acest an omagial al educaţiei tineretului şi al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul mai multe activităţi culturale şi duhovniceşti derulate de Parohia Ortodoxă Cintei în colaborare cu şcoala gimnazială din localitate. Astfel prin implicarea celor doi factori şi în special a profesorului învăţământ primar Milaş Cristina s-au desfăşurat câteva activităţi de ordin cultural din care amintim: organizarea unei piese de teatru ,, Bob de grâu’’ de Vladimir Collin, a expoziţiei de încondeiat ouă şi picturi cu tematică prepascală şi pascală. La acestea se adaugă participarea la Concursul de Teatru Popular ,, Tradiţie şi umor’’ Ediţia I din Municipiul Arad unde elevii de clasa a II-a Breda Nicoleta şi Aga Denis au obţinut menţiuni. Evenimentele duhovniceşti au fost marcate de oficierea în ziua de Vineri 22 04 2016 a Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite unde elevii şcolii însoţiţi de educatori şi profesorul de religie Buntean Sebastian au participat la actul liturgic în cadrul căruia mai mulţi preşcolari s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Părintele paroh dr Nicu Breda le-a adresat elevilor un cuvânt de învăţătură dedicat marelui Ierarh Antim Ivireanul arătând că acesta a promovat limba română în Biserică, îndemnând elevii să promoveze spiritualitatea şi cultura în viaţa lor pentru a deveni cetăţeni de bază ai ţării noastre. La final părintele paroh a împărţit tuturor iconiţe. Citiți în continuare

Prezenţă arhierească la tradiţionalul pelerinaj de Florii din Parohia arădeană Scânteia

Sâmbătă, 23 aprilie 2016, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, începând cu ora 16.00, în Parohia Scânteia – Domeniul Lupaş, Protopopiatul Arad, la iniţiativa părintelui paroh Gabriel-Ioan Vladu, s-a desfăşurat tradiţionalul Pelerinaj de Florii, pentru a ne aminti de momentul Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului. Organizarea acestui pelerinaj în Parohia Scânteia se află la cea de-a doua ediţie şi nădăjduim să dăinuie peste veacuri. Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a participat la această frumoasă procesiune de aducere şi sfinţire a sălcuţelor  pentru a întări tradiţia străveche în părţile Aradului. Citiți în continuare

Sfântul Mare Mc. Gheorghe, prăznuit la Mănăstirea Feredeu din deal

În fiecare an, la data de 23 aprilie, când este prăznuit Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, sute de credincioşi din Podgoria Aradului şi împrejurimi, îşi îndreptat paşii spre Mănăstirea Feredeu, din Protopopiatul Lipova. Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârşită de către Întâistătătorul eparhiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Anul acesta sărbătoarea Sfântului Gheorghe a căzut în Sâmbăta lui Lazăr. Citiți în continuare

„Sf. M. Mc. Gheorghe” Hramul Parohiei Ortodoxe Aradul Nou – la a doua ediție  

 

O zi de mare sărbătoare pentru Parohia Ortodoxă Aradul Nou, a fost sâmbătă, 23 aprilie 2016, la prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, patronul bisericii parohiale şi ocrotitorul acestei comunităţi, păstorită de pr. Teodor Faur parohul bisericii şi pr. Gabriel Cosmin Mariş consilier social al Arhiepiscopiei Aradului.

Pregătirea pentru ziua serbării hramului s-a făcut cu o seară înainte, prin săvârşirea Vecerniei cu Litie şi cu pregătirea celor necesare pentru sfinţire. Sfânta Liturghie din ziua praznicului a fost săvârşită de către soborul de preoţi slujitori ai parohiei în prezenţa a numeroşi credincioşi, în mare parte enoriaşi, ctitori şi binefăcători ai acestui sfânt locaş. Citiți în continuare

Seară duhovnicească despre părintele Arsenie Boca la Catedrala Veche din Arad

În vinerea din Săptămâna Floriilor, 22 aprilie 2016, Părintele dr. Vasile Vlad, conferenţiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, a susţinut o conferinţă cu titlul ,,Aspecte din viaţa şi învăţătura duhovnicească a părintelui Arsenie Boca”. Evenimentul face parte din ciclul Serilor duhovniceşti de la Catedrala Veche şi s-a desfăşurat în sala de festivități a Parohiei Ortodoxe Arad-Centru. Acestea sunt organizate de către Asociaţia parohială „Calea mântuirii”. Deschiderea acestei conferinţe a fost făcută de părintele Ioan Tulcan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad şi organizatorul acestor seri duhovniceşti. Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Citiți în continuare

Concertul Coralei preoţilor Arhiepiscopiei Aradului în pragul Intrării Domnului în Ierusalim

Cu câteva zile înainte de Intrarea Domnului în Ierusalim, credincioşii cetăţii Aradului, mai cu seamă cei ai Catedralei istorice a Aradului s-au bucurat şi s-au înălţat duhovniceşte prin glasurile preoţilor, membrii componenţi ai Coralei preoţilor din Arhiepiscopia Aradului, cor dirijat de Părintele Arhidiacon Tiberiu Ardelean, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei.

Prezentarea concertului coralei a fost realizată de Părintele Profesor Univ. Dr. Cristinel Ioja, care a surprins într-un mod sublim legătura dintre Teologia perioadei în care ne aflăm şi acordurile pieselor muzicale interpretate. Citiți în continuare

Iată, Mirele Vine! – Concert de Muzică Bizantină la Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc marți, 19 aprilie 2016, la Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Aradului un concert de muzică bizantină în cadrul manifestărilor Filocalia, organizate de Arhiepiscopia Aradului, Centrul Cultural Județean Arad și Consiliul Județean Arad.

Prin concertul de muzică bizantină intitulat: Iată, Mirele Vine!, grupul psaltic „Sf. M. Mc. Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, a reconstituit imnografic drumul pascal pe care este chemat creștinul să-l parcurgă împreună cu Hristos spre Înviere. Citiți în continuare

Taina Sfântului Maslu la Penitenciarul din Arad

Marți 19 aprilie 2016, în Săptămâna Floriilor, la Secția exterioară din cadrul Penitenciarului Arad s-a oficiat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, Taina Sfântului Maslu pentru toți cei prezenți, reprezentanți din partea conducerii instituției și deținuții bolnavi și suferinzi. Soborul a fost format din 7 preoți de caritate din spitale, unitatea militară, centre sociale și penitenciar, din cadrul Sectorul Social Filantropic și Misionar, având în frunte pe părintele Gabriel Cosmin Mariș, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului.
Slujba a fost săvârșită în capela cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din incinta secției exterioare a Penitenciarului. Citiți în continuare