Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Arhiepiscopul Aradului a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică în Parohia Macea II

Sâmbătă 19 august 2023, a fost pentru parohia noastră zi de aleasă sărbătoare prilejuită de vizita Inaltpreasfinției Sale dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, care a răspuns invitației Consiliului Parohial și a  preotului paroh, pentru punerea pietrei de temelie la noua biserică parohială ce va avea hram principal „Sfânta Treime”, iar hram secundar „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” și „ Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne”. Citiți în continuare

Mesajul Patriarhului Daniel la Duminica migranților români îndeamnă la grija față de persoanele vârstnice

Patriarhul Daniel transmite un mesaj cu prilejul Duminicii migranţilor români, în care subliniază că Biserica este chemată „să-și întărească programul pastoral cu privire la persoanele vârstnice, să gândească noi forme și metode pastorale actuale, apropiindu-se mai mult de nevoile și așteptările bătrânilor, dar și la creșterea și educarea tinerilor spre a nu marginaliza persoanele vârstnice, a nu le abandona și izola în centre de asistență, deoarece tinerii și persoanele în vârstă au nevoie unii de ceilalți”. Citiți în continuare