Patriarhia Română a organizat în perioada 14-16 mai, la Mănăstirea Caraiman, a treia ediție a proiectului „Studenți în formare”, prin care 80 de studenți și masteranzi, membri ai asociațiilor de tineret, au beneficiat de consiliere și formare pentru dezvoltarea personală și dezvoltarea propriilor organizații. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Activitatea educațională ,,Pâinea noastră cea de toate zilele” în Parohia Galșa
,,Și TU ai dreptul să zâmbești!” este proiectul județean de parteneriat educațional în care sâmbătă, 15 mai 2021, membri ai Integra Arad Ong au fost invitați să participe la activitatea ,,Pâinea noastră cea de toate zilele”, desfășurată la Clubul Copiilor Galsa , Parohia Ortodoxă din Galșa. Citiți în continuare
Cerc misionar în Parohia Groșii Noi
În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, preoții Cercului Pastoral Misionar Bârzava, coordonat de Pr. Cosmin Iordăchescu, s-au întâlnit în biserica cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Groşii Noi, prilej cu care au săvârșit Sfânta Taină a Maslului. Citiți în continuare
Vizită chiriarhală și binecuvântare de casă-muzeu în Parohia Galșa
În după-amiaza zilei de duminică, 16 mai 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în Parohia Galșa, Protopopiatul Lipova. Citiți în continuare
Cerc pastoral – misionar în Parohia Nădab
În Duminica a 3-a dupa Pasti, a Femeilor Mironosite, parohia Nadab din protopopiatul Arad, a fost gazda întrunirii preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, coordonați din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Dumitru Daniel-Mirel, de la parohia Chişineu-Criş I. Citiți în continuare
Cerc pastoral-misionar și înainte-prăznuire de hram în Parohia Groșeni
În Duminica a 3-a după Sfintele Paști, a Mironosițelor, Parohia ortodoxă din Groșeni, a găzduit întrunirea cercului pastoral-misionar nr. 2 Beliu, protopopiatul Ineu. Citiți în continuare
Cerc Pastoral Misionar în Parohia Cuied
În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, preoții Cercului Pastoral Misionar nr. 2 Buteni, s-au întâlnit în Biserica cu hramul Sfântul Vasile cel Mare din Parohia Cuied, prilej cu care au săvârșit Sfânta Taină a Maslului. Citiți în continuare
Slujire arhierească și binecuvântare de lucrări în Parohia Covăsânț
În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Covăsânț, Protopopiatul Lipova. Citiți în continuare
Ziua Internațională a Familiei
Ziua Internaţională a Familiei este sărbătorită anual în data de 15 mai, iar Biserica Ortodoxă Română dedică și ea familiei creștine duminica cea mai apropiată de această zi. În cel mai recent mesaj al său, Părintele Patriarh Daniel spune care sunt sfinții ocrotitori ai familiei creștine. Citiți în continuare