ITINERAR PASTORAL MISIONAR PE ANUL 2017 AL INALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE ARHIEPISCOP DR. TIMOTEI SEVICIU

IANUARIE 2017
Duminică, 1 ianuarie – a oficiat Slujba la trecerea dintre ani. A rostit un cuvânt despre ,,Veşnicie şi timp” – Dumnezeu şi creaţie.
În acest cadru, Ierarhul a prezentat iniţiativa conducerii bisericeşti privind Anul 2017 – ca Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. A săvârșit Sfânta Liturghie și predicat la catedrală și oferit recepția tradițională la Reședință și cuvântul despre obiectivele misionare pentru Noul An.
Vineri, 6 ianuarie – a oficiat Sfânta Liturghie și predicat în Catedrala Arhiepiscopală. A ținut un cuvânt de învăţătură cu titlul ,,Icoana praznicului”. După Sfânta Liturghie, a săvârşit slujba de sfinţire a apei celei mari. Citiți în continuare

Anunț cu privire la concursul pentru Parohia Pecica I

Prin cele de mai jos, facem cunoscut, că potrivit adresei înregistrată la temeiul de mai sus, au fost vacantate parohiile Prunișor și Pecica I începând cu data de 29.11.2017 până în data de 10.01.2018 inclusiv, pentru ocuparea posturilor vacante de preot slujitor
Dosarele de candidare s-au depus până la data de 10.01.2018, orele 14.

***Se comunică schimbarea datei de susținere a examenului, pentru postul de preot slujitor la parohia Pecica I pentru data de 25 ianuarie 2018, ora 9.00, la Centrul Eparhial după tematica prezentată.
Prezenta se va afișa la Oficiile Protopopești, astfel ca cele de mai sus să fie cunoscute de toți preoții din Eparhie.
Preot Silviu-Nicolae Faur
Consilier administrativ-bisericesc

Maica stavroforă Ieroteia Avram, fostă stareță a Mănăstirii Arad-Gai, a fost înmormântată

Maica Ieroteia Avram, fostă stareță a Mănăstirii ,,Sfântul Simeon Stâlpnicul” din cartierul arădean Gai, a fost înmormântată luni, 8 ianuarie 2018, în cimitirul așezământului monahal de maici.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de trei ierarhi ai Bisericii noastre: Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de aproximativ 30 de preoți și diaconi, părinți consilieri de la Centrul Eparhial, stareți de la mănăstirile din cadrul eparhiei, protopopi și alți preoți parohi. Citiți în continuare

Anul unității credinţei și al Centenarului Marii Uniri

Cu dragoste în Hristos, Vă aducem la cunoștință că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 28-29 octombrie 2016, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod în legătură cu inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Danielprivind declararea anului 2018 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al unității de credință și ­neam“ și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri (din 1918)”. Citiți în continuare

Sfântul Ioan Botezătorul prăznuit la Catedrala Veche din Arad

În Duminica după Botezul Domnului și totodată și prăznuirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 7 ianuarie 2018, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Veche din Arad, ocrotită de Sfântul Ioan Botezătorul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: Părintele Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad,  Părintele Ioan Tulcan, Părintele Teodor Pavel, Părintele Ioan Lazăr, Părintele Eugen Crişan, Arhid. Mircea Proteasa și Arhid. Gheorghe Lehaci. Citiți în continuare

Sfântul Ioan Botezătorul sărbătorit la Mănăstirea Arad-Gai

A doua zi după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, când Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului Proroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a fost prezent la Mănăstirea ,,Sfântul Simeon Stâlpnicul” din cartierul arădean Gai. Cu acest prilej, Chiriarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica nouă a mănăstirii, împreună cu Părintele Protos. Macarie Deleu, duhovnicul mănăstirii și Părintele Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, în prezența obștii monahale de maici, în frunte cu maica stareță monahia Ecaterina Joldeș și a numeroșilor credincioși veniți la sfânta slujbă. Citiți în continuare

Praznicul Botezului Domnului sărbătorit de arădeni

În ziua praznicului Botezului Domnului, sâmbătă, 6 ianuarie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte Părintele Simion Mladin, eclesiarhul catedralei, Părintele Gheorghe Gogan, Părintele Mircea Cricovean, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector bisericesc, Arhid. Claudiu Condurache şi Arhid. Alexandru Tiulea. Sute de credincioşi au participat la sfânta slujbă pentru a-şi lua Aghiasmă Mare sfinţită în această mare zi de praznic. Citiți în continuare

Boboteaza la Catedrala Veche din Arad

Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului s-a aflat în ziua praznicului Botezului Domnului în mijlocul clericilor şi credincioşilor veniţi în număr mare la Catedrala Veche din Arad. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte: Părintele Flavius Petcuţ, protopopul Aradului, Părintele paroh Traian Micoroi, Părintele Ioan Tulcan, Părintele Ioan Lazăr, Părintele Eugen Crişan, Arhid. Mircea Proteasa, Arhid. Gheorghe Lehaci, Diac. Gheorghe Hodrea şi Diac. Viorel Herlo. Citiți în continuare