Cerc pastoral-misionar în Parohia Arăneag

Duminică, 26.08.2018, în biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din Arăneag, a avut loc întrunirea cercului pastoral-misionar Târnova, condus de către părintele Gabriel Streulea de la parohia Şilindia.

Evenimentul a început la orele 15:00 prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, unde a slujit un sobor format din 12 preoţi. La finalul slujbei părintele Voicu Ivănuţ, de la parohia Chier, a rostit un frumos cuvânt de învăţătură, prezentând câteva aspecte importante ale Sfântului Maslu, amintind apoi şi de Evanghelia ce s-a citit dimineaţă la Sfânta Liturghie. Citiți în continuare

Liturghie Arhierească săvârșită în debutul Festivalului Românilor de Pretutindeni, în biserica Parohiei Arad-Grădiște 1

Duminică, 26 august 2018, în Parohia arădeană Grădiște 1, din Municipiul Arad s-a desfășurat cea de-a X-a ediție a Festivalului Românilor de Pretutindeni, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la inițiativa Părintelui consilier Mihai-Octavian Blaj. Citiți în continuare

IPS Părinte Timotei a participat la ședinta festivă a Consiliului Local Municipal Arad

Miercuri, 22 August 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la ședința festivă a Consiliului Local Municipal Arad, desfășurată la Palatul Cultural, în sala de concerte recent restaurată. Cu acest prilej, s-a semnat acordul de înfrăţire cu sectorul Răşcani al capitalei Chişinău (Republica Moldova), moment urmat de acordarea distincţiilor şi titlurilor onorifice pentru arădenii care au o contribuţie importantă la dezvoltarea oraşului. Citiți în continuare

Lucrări de înfrumusețare la bisericile din Căprioara și Valea Mare

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, preotul și credincioșii din Parohia Căprioara și Filia Valea Mare, sub sintagma ,,fiecare an clădește”, au efectuat lucrări de înfrumusețare și renovare la bisericile din localitățile amintite. Astfel, la biserica cu hramul ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Căprioara, s-au renovat complet, prin lucrări de vopsitorie şi reparație, turnul şi turla bisericii, precum şi acoperirea cu ţiglă metalică a navei bisericii. De asemenea, tot în acest context, preotul paroh Laurențiu-aioan Suba, având în pastoraţie şi comunitatea ortodoxă din Valea Mare, a întreprins lucrări de recondiţionare şi vopsitorie a turnului şi turlei bisericii cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului” din localitate. Citiți în continuare

COMUNICAT DE PRESĂ: Festivalul Românilor de pretutindeni – ediția a X -a

Festivalul Românilor de Pretutindeni, inițiat și organizat de către Părintele Mihai-Octavian Blaj, se va desfășura duminică, 26 august 2018, în Parohia Arad-Grădiște 1. Acest festival a debutat în urmă cu 10 ani în localitatea Covăsînț, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, iar din anul 2016 se desfășoară în Municipiul Arad, în arealul bisericii ortodoxe Arad-Grădiște 1, într-un spațiu special amenajat pentru organizarea de evenimente culturale și spirituale de o înaltă trăire românească. Festivalul din acest an face parte din programele culturale ce se derulează în cadrul Arhiepiscopiei Aradului sub auspiciile Centenarului Marii Uniri de la 1918. Citiți în continuare

Proiectul ,,Masa Bucuriei” în Parohia Mădrigești

Marți, 21 august, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, în Parohia Mădrigeşti, Protopopiatul Sebiş, s-a derulat proiectul național „Masa Bucuriei”.

Milostenia înseamnă solidaritate în suferința aproapelui, manifestată atât față de trup, cât și față de suflet, facerea de bine și purtarea nevoințelor aproapelui, cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: ,,Purtați-vă nevoințele unii altora și veți împlini astfel, Legea lui Hristos.” (Galateni 6, 2). Citiți în continuare

IPS Părinte Timotei a participat la sesiunea internațională de comunicări științifice cu tema „Aradul – Capitala politică a Marii Uniri“, în cadrul Zilelor Aradului

Marți, 21 august 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la deschiderea oficială a Sesiunii internaționale de comunicări științifice, dedicată Zilelor Aradului, intitulată ,,Aradul – Capitala politică a Marii Uniri”. La întrunire au participat zeci de istorici din județul Arad, dar și din alte județe ale țării și chiar din străinătate.
Evenimentul a avut loc în Sala Regele Ferdinand de la Primăria Municipiului Arad, în sala Senatului de la Universitatea „Aurel Vlaicu“, în sala Senatului de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș“ și în sala „Astra“ de la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“. Citiți în continuare

Slujire Arhierească în satul natal, în Duminica a 12-a după Rusalii

În Duminica a 12-a după Rusalii (19 august 2018), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în satul său natal, Chelmac, având pentru aceasta binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Chiriarhul locului. Citiți în continuare

Vecernie și sfințire de troiță în Parohia Cicir

În după-amiaza zilei de duminică, 19 august 2018, Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, însoțit de Părintele Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector aparhial, a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Cicir, Protopopiatul Arad, dând curs invitației Părintelui paroh Teodor Mureșan. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți, în prezenta oficialităților locale, a sfințit troița eroilor și a săvârșit Slujba Vecerniei. Citiți în continuare