În după-amiaza zilei de Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor, credincioși din Parohia Bonțești, alături de o delegație a Liceului „Ioan Buteanu” – Gurahonț și împreună cu D-l Primar interimar Daniel Blaj și o parte din conducerea Primăriei Gurahonț, au luat parte la comemorarea Eroilor Bonțeni, care și-au dat viața pe dealurile Șiadului, pentru apărarea Patriei și a credinței ortodoxe strămoșești. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor la Semlac
Ziua de 10 iunie a marcat în acest an Praznicul Înălțării Domnului și deopotrivă Ziua Eroilor. Într-un cadru de poveste la Monumentul Eroilor parcul din localității a fost organizată o procesiune religioasă a fiind comemorați Eroii neamului din cele două războaie mondiale din localitate care au fost amintiți nominal dar și toți cei care au murit pentru libertate, reîntregirea neamului și unitatea poporului român în toate timpurile și în toate locurile. Citiți în continuare
Comemorarea Zilei Eroilor în comuna Grăniceri și sat Șiclău
Marele om de cultură Octavian Paler, supunea într-un interviu că: „Fiecare om are o patrie, restul sunt țări”, în acest context când întreaga ortodoxie a îmbrăcat haină de sărbătoare cu ocazia prăznuirii Înălțării Domnului la Cer, în ziua de 10 iunie a.c., comunitățile ortodoxe din Grăniceri și Șiclău, Citiți în continuare
Pomenirea eroilor în Parohia Vânători
Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor sărbătorite mai aparte la Brusturi
Ziua de 10 iunie 2021 a fost zi de Hram și de bucurie în Parohia Ortodoxă Brusturi, Protopopiatul Sebiș.
Parohia Ortodoxă Brusturi a îmbrăcat straie de sărbătoare în ziua de Înălțarea Domnului, încă de la construcția bisericii, din 1820. Citiți în continuare
ZIUA EROILOR COMEMORATĂ ÎN PAROHIA GURAHONȚ
La Praznicul Înălțării Domnului, zi în care Biserica Ortodoxă Română prăznuiește jertfa eroilor neamului, în Parohia Gurahonț din protopopiatul Sebiș, a fost săvârșită de către preotul paroh Moț Aurelian Iulian slujba de pomenire, a eroilor, a ostașilor căzuți pe câmpurile de luptă, în lagăre sau închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești. Citiți în continuare
Eroii Neamului au fost comemorați în Parohia Galșa
Joi, 10 iunie 2021, după săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Galșa, Protopopiatul Lipova, preotul paroh Adorian-Lucian Trif, a oficiat Slujba Parastasului pentru Eroii Neamului în fața troiței din curtea bisericii. Citiți în continuare
Hristos S-a înălțat în slavă prin jertfă, spune patriarhul: legătura cu Ziua Eroilor și stema României
Părintele Patriarh a oficiat joi Sfânta Liturghie la altarul de vară al Catedralei Patriarhale. La finalul omiliei, el a explicat ce legătură au Ziua Eroilor și stema României cu sărbătoarea Înălțării Domnului. Citiți în continuare
Praznicul Înălțării Domnului și Ziua Eroilor sărbătorite de arădeni
Joi, 10 iunie 2021, cu prilejul praznicului împărătesc Înălţarea Domnului şi a Zilei Eroilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad. Citiți în continuare